Amintirile unui fost corector

Amintirile unui fost corector. Insemnarile cultivatorului de marar Amintirile, anecdotele, portretele, intotdeauna foarte calde, facute de tanarul Petre Stoica ofera, indirect, cateva priviri asupra unui mediu literar, in special al anilor ’50, pe cat de nefast, prin dogmatismul realismului socialist, pe atat de complex prin amestecul de impostori, oportunisti politic si reale personalitati culturale, artisti insoliti, supravietuitori ai lumii de dinainte de razboi. Prin amintirile sale in tonalitati nostalgice cu tuse de umor se perinda sute de scriitori, traducatori, gazetari, pictori, actori, dand astfel imaginea unei lumi vii, populate cu nenumarate personaje, nu rareori contradictorii in destinele lor aflate sub vremuri nu tocmai prielnice. Insemnarile cultivatorului de marar sunt o addenda a poeziei sale. Preocuparile, personajele, starile sunt aceleasi. Prozaismul sau melancolic si plin de umor se manifesta aici din plin, cartea fiind o relatare si totodata un elogiu al lucrurilor banale, al dialogurilor cazuale si al muncilor cotidiene, lipsite de grandoare, «de la tara». In afara unor note de lectura, jurnalul e despre nimic, lasand insa viata sa-i patrunda pe fiecare pagina. – Marius Chivu Editie ingrijita, prefata si note de Marius Chivu Fragment din cartea Amintirile unui fost corector. Insemnarile cultivatorului de marar de Petre Stoica: Pe la inceputuri, datorita naivitatii mele juvenile, nu puneam nimic la indoiala din spusele-i fanteziste. Selectez doua din sirul intalnirilor noastre petrecute in cursul anului 1951. Prima avusese loc in ziua de 21 mai, data mentionata intr-un carnetel apartinand lui Armasu. Era o seara calda, anuntand vara. Ignorand apropierea examenelor, am intrat intr-un local agreabil, situat in coasta Pietii Victoriei, cum vii dinspre Bulevardul Titulescu. Asezati in gradinita localului, cu mese risipite printre copaci, la indemnul lui Stelaru, beam aceeasi para. Pe buze reveneau mereu si mereu poemele sale, din care, fie noi, fie vechi, recita el insusi, dupa ce focul alcoolului ii incalzea inima. Imi rasuna si azi in urechi murmure departate, stranii: „in noaptea asta Moartea sta cu noi la masa, / Inalta, despletita, tulbure mireasa... Versuri, ne incredinta, compuse ad-hoc intr-o crasma de pe Grivitei, sub trepidatia bombelor aruncate de americani. Se poate! Poetul, celebritatea de odinioara, brusc impins la marginea vietii literare si constrans sa vegeteze in obscuritate, avea obsesia marimilor, ironizandu-i prin cuvinte inmuiate in zeama de cucuta. Se considera victima soartei, un damnat, o fiinta prinsa in plasa necrutatoarelor intrigi din care nu mai avea scapare. Cu si rara rost, invoca inaintasii, martirii, nedreptatitii, daca au fost intr-adevar nedreptatiti. La un moment dat - trecuse de miezul noptii - il chemase pe chelner, barbat intre doua. varste. „Mai, ia spune, ai auzit de Eminescu? Chelnerul, surprins de intrebarea echivalenta cu „Mai, ia spune, ai vazut vreodata soarele? , balbaise un „nu . Infuriat la culme, Stelaru isi indreptase bratul spre copacul din fata noastra: „Ticalosule, vezi craca aia? Spanzura-te imediat! Busculada, scandal...