André Scrima, un „gentleman crestin“

„Cosmopolit si totusi roman, calugar si totusi om de lume, ortodox, dar cu o anumita aroma iezuita, André Scrima recita indelung din Jalāl ad-Dīn Rūmī si din Rilke, din Emily Dickinson si Ion Barbu, din Upanisade si din Evanghelie. Se desfata de pitorescul unor rare si vechi cuvinte neaose, dar vorbeste cu un cochet accent frantuzesc. Invoca astro­fizica, genetica moderna sau topologia ca pe niste domenii la indemana, fredoneaza cantece rusesti si isi incheie conversatiile telefonice cu o sintagmă araba... Competenta carturareasca e dublata, in chip neasteptat, de o sensibilitate existentiala putin obisnuita, de fineturi sufletesti care merg de la simpla candoare pana la sondajul ametitor in maruntaiele interlocutorului. Iata, pe scurt, portretul cuiva care poate starni, rand pe rand sau de-a valma, admiratia, curiozitatea, perplexitatea, iritarea si dragostea... Nu contest ca avem de-a face cu o identitate paradoxala. Eu insumi ii resimt vagul, cand constat ca, uneori, spun, spontan, «domnule Scrima», alteori «domnule profesor», alteori «parinte». Si e semnificativ ca interlocutorul le accepta pe toate, de la caz la caz, fara a se identifica, in fond, cu nici una.“ — ANDREI PLESU „Exista o anumita maturitate a gandirii in care spiritul devine atat de subtil, atat de patrunzator, atat de deschis oricarei realitati, incat tine locul, ca sa spunem astfel, inimii. Cunoasterea suplineste atunci afectiunea: ii intelegi atat de bine pe oameni, incat ii tratezi cu tot atata tact si indulgenta ca si cum i-ai iubi.“ — André Scrima