Atent la detalii revelatorii, aparent insignifiante, in cautare de noi si noi peisaje esentializate, Ovidiu-Gheorghe Ruta se priveste pe sine cu ingaduinta, autoironic, prefacandu-se a tine un soi de contabilitate existentiala, caci nu atat obiectele in sine, cat umbrele lor par sa-l fascineze. Sa stii sa zbori, dar sa nu zbori - iata o zicere care rezuma, in laconismul ei, un intreg program etic. Rostirea sa este voit saraca, adeseori paradoxala, ludica, pastisand formule de basm, de pilda, pentru a depana povestea unei vieti sau o poveste de dragoste, amandoua epuizate intr-un manunchi de versuri simple, fara pic de emfaza. Alteori, el este furat de placerea rostirii fruste, cu iz regional, memorabil, in acest sens, fiind poemul Saptamana, o veritabila parabola, in care existenta cotidiana, cu ritmul rutinier al muncilor si zilelor sale e ridicata, pe nesimtite, in orizont metafizic. Uite asa, discret, dar decis, Ovidiu-Gheorghe Ruta isi face aparitia in templul literaturii romane. - Mircea Petean
To offer a better browsing experience, the website uses technical, analytical, profiling and third party cookies. By continuing to browse the website, you accept the use of cookies. If you would like to know more or opt out of all or some cookies.