Jurnal din Anul Ciumei

Inceputul anului 1665 - doua morti suspecte sunt raportate deja intr-o suburbie saraca a Londrei, dar nimeni nu le ia cu adevarat in seama, fiindca cine si-ar fi putut inchipui ca vesteau Marea Ciuma care avea sa nimiceasca, in optsprezece luni, un sfert din populatia Londrei, aproximativ o suta de mii de oameni. Daniel Defoe avea doar cinci ani cand izbucnea al doilea mare val de ciuma neagra din Anglia, insa amintirea mortilor de pe strazile orasului pustiu, a mirosurilor pestilentiale ale bolii si a urletelor de durere nu l-a parasit niciodata. Folosindu-se de sursele scrise ale vremii, de abilitatile lui de jurnalist si de talentul literar, Defoe reinvie ororile acelui an in fictiunea istorica Jurnal din Anul Ciumei, carte publicata in 1722 si considerata de critici cea mai detaliata si bine documentata cronica a epidemiei. Personajul fictional al lui Defoe este martorul evolutiei devastatoare a bolii, dar si cel care asculta povestile terifiante ale supravietuitorilor pe care ii intalneste in cale. „In Jurnal din Anul Ciumei, Londra este asemenea unei fiinte sfasiate de suferinta. Peter Ackroyd „O iscusita opera de arta, un aplomb al imaginatiei.   Anthony Burgess Acceptat ca fictiune, Jurnalul lui Defoe are totusi valoare de document istoric, constituind cea mai cuprinzatoare si mai convingatoare relatare asupra Marii Ciume din Anglia. Ca document artistic, Jurnalul, impreuna cu Robinson Crusoe, constituie prototipuri ale operelor care arata inclestarea omului – ca entitate individuala sau colectiva – cu fortele tiranice, cu despotismul absurdului, cu primejdia si spaima de necunoscut. Citeste 10 lucruri pe care trebuie sa le stii despre acest roman in articolul de pe blog. „Asa cum nu mi-am putut retine lacrimile cand am auzit povestea acestui om, tot astfel nu m-am putut retine sa nu-i vin in ajutor. Asa incat l-am strigat: —Asculta, prietene, vino aici. Pentru ca te cred ca esti sanatos, indraznesc sa ma apropii. Uite, tine, am spus scotandu-mi mana din buzunar. Du-te si cheam-o pe Rachel inca o data, si daruieste-i putina mangaiere si din partea mea. I-am mai dat si eu patru silingi si l-am rugat sa-i lase pe piatra si sa-si cheme sotia. Nu am cuvinte sa zugravesc recunostinta omului, dupa cum nici el nu a gasit cuvinte sa si-o exprime, decat prin lacrimile ce-i siroiau pe obraji. Si-a chemat din nou sotia si i-a spus ca Domnul a muiat inima unui om strain, care, auzind de nefericirea lor, le-a dat atata banet, si multe altele de acelasi fel. Si femeia si-a aratat recunostinta prin semne si a luat monedele cu bucurie. Din toti banii pe care i-am cheltuit in acel an, nici unii nu mi s-au parut a fi investiti cu mai mult folos.” Alte carti din aceeasi colectie: Alegerea Sofiei Cu sange rece Maestru si Margareta