Nu-i usor sa fugi de fericire - Laura Frunza

EL MAI GREU E SĂ TE LAȘI IUBIT O reuniune de douăzeci de ani de la terminarea liceului este punctul de pornire al unui șir de evenimente, reașezări interioare și descoperiri de sine în care, probabil, mulți dintre noi se vor regăsi. Tăceri vinovate care acoperă traume, căsnicii cu nefericirile ascunse de ochii lumii, iluzii de care se agață personajele din teama de a înfrunta adevărul, caruseluri de emoții care ajung să genereze frustrări și să le perpetueze. În romanul său de debut, Nu-i ușor să fugi de fericire , Laura Frunză reușește să-și captiveze cititorul mai ales prin protagoniștii săi cu care este ușor de empatizat. Ileana este o fotografă de renume internațional, frământată de nesiguranțe pe care le maschează sub o aparență de femeie dezinhibată și liberă. Puterea ei stă în lipsa rădăcinilor și a oricăror legături afective profunde. Dar reapariția în viața ei a lui Bogdan, fostul coleg de liceu, dezvăluie faptul că aceasta nu este de fapt o putere, ci mai degrabă o slăbiciune. De cealaltă parte, Bogdan este un polițist ușor atipic, care se străduiește să-și crească singur cele două fetițe și care, bazându-se mai mult pe intuiție și pe perseverență, reușește să forțeze granițele strâmte ale fricii de viață a Ilenei. O carte care propune și apoi rezolvă destine complicate, noduri dureroase în viețile familiilor sau diferite tipuri de abandon – fizic și emoțional. Prin acest debut frumos, ambițios prin temele abordate, cu o sinceritate și o căldură a stilului care te apropie de personaje și le face ușor de îndrăgit, Laura Frunză ne provoacă să ne întrebăm dacă înțelegem oare ceva din traumele prin care trecem și pe care, de multe ori, le perpetuăm la rândul nostru către generația următoare. --  Simona Antonescu Dacă nu aș fi știut că aceasta este cartea de debut a Laurei Frunză, nu aș fi avut nicio șansă să-mi dau seama doar citind-o. Căci construcția cărții este impecabilă, personajele sunt cât se poate de veridice, iar fluiditatea și ritmul sunt susținute pe tot parcursul său. Am apreciat în mod deosebit răbdarea în a construi un roman cu multiple substraturi, cu personaje cât se poate de reale, rupte din viață, cu bagaje emoționale pe care le cară după ei ca pe o valiză veche de care și-ar dori să scape, dar nu pot. M-am bucurat să citesc un roman de dragoste care este mult mai mult decât atât, un roman cu multiple schimbări de perspectivă, care m-a plimbat prin viețile protagoniștilor ca printr-un labirint sufletesc pe ale cărui alei simți că te poți pierde definitiv, dar trăiești totuși cu speranța că, în cele din urmă, vor găsi drumul spre ieșirea salvatoare. Laura Frunză scrie cu precizie și nu se abate de la povestea pe care o are de spus, însă o face cu emoție și onestitate în același timp. --  Camelia Cavadia Eu nu sunt o cititoare-model de romane de dragoste. Cu toate astea, am și eu modelul meu preferat de poveste de iubire, și anume Îmblânzirea scorpiei (în toate variantele sale, de la Shakespeare, la Frumoasa și Bestia). Așa că mi-a plăcut romanul de debut al Laurei Frunză, Nu-i ușor să fugi de fericire, în primul rând pentru că am descoperit în Ileana Damaschin o nouă Catarina. În al doilea rând, mi-a plăcut stilul onest și echilibrat al scriiturii, care mi s-a părut că se potrivește perfect cu povestea inspirată și ancorată în realitatea contemporană a adulților de azi (mai exact, a celor aflați în jurul vârstei de 40 de ani).