Nu te gasesc pe nicaieri

In volumul sau de debut, Laura Ionescu se intoarce in copilarie si adolescenta pentru a pune intrebari despre lumea nevazuta a parintilor nostri. Autoarea isi recompune mama din dialoguri si momente doar ca sa descopere cat de complexa a fost ca personaj: o femeie care credea in egalitatea dintre femei si barbati la inceputul anilor 1990, o luptatoare capabila sa infrunte statul, capul unei familii care a stiut mereu ca singura resursa cu adevarat infinita este iubirea.  O carte despre iubirea care ramane si care ne creste dincolo de moarte, despre forta de a integra trauma in ceea ce devenim si despre cine sunt ai nostri dincolo de faptul ca sunt ai nostri, Nu te gasesc pe nicaieri are o forta emotionala teribila. Lucrurile nespuse se transforma intr-o voce curajoasa si autentica, o voce ale carei valuri trec insesizabil de la umor la reflectie si de care nonfictiunea romaneasca avea nevoie. Nu te gasesc pe nicaieri a primit premiul onorific „Carte de nonfictiune 2022” in cadrul Premiilor Superscrieri. „Naiva mai esti, mama, oare cand o sa vezi lucrurile asa cum sunt?”, ma intreba ea atunci, iar eu ii raspund: acum. In momentul in care scriu lucrurile astea, le vad pentru prima oara asa cum au fost. Le vad pentru ca e prima oara cand simt ca daca ma uit la ele asa cum au fost n‑o sa orbesc. Am crescut, iar timpul iti da puterea asta. Ma uit la trecut si stiu ca n‑o sa ma orbeasca, pentru ca am vazut destule pana acum. N‑as fi vrut sa am nimic de‑a face cu acea femeie pe care o iubeau toti si de care se temeau toti. Ma uit in oglinda si o vad in ochii mei, o vad in deciziile mele, in neinfricarea absoluta pe care o am uneori. O vad in alunita de pe mana mea dreapta, cea pe care o aveam amandoua in acelasi loc. O alunita pe care timpul insista sa o stearga, fiindca timpul e o guma de sters. O verific din cand in cand sa vad daca mai e acolo, dar nu prea mai e. Ne seamana mainile, ne seamana picioarele, ne seamana alunita de sub nas, aia care pare o semnatura grabita facuta de Dumnezeu cand avea multe acte de rezolvat. Semanam. Nu stiu daca am eu nevoie sa semanam sau chiar semanam in toate; nu stiu daca oamenii imi spun asta fiindca ma iubesc sau fiindca o iubesc. O carte recomandata de DOR Cristian Lupsa, editor DOR, in prefata cartii: „Cartea Laurei e un multumesc si o despartire. E o rana deschisa si e vindecarea ei. E o intoarcere in trecut, facuta ca sa poti privi catre viitor.” Cateva ganduri de la cititori: Cea mai frumoasa carte pe care am citit-o anul acesta! M-a prins ca intr-un serial la care am participat activ cu amintirile care mi se iveau rand cu rand. — Ioana Dinu Intr-o pagina esti martor la ceva intim din sanul unei familii pe care nu o cunosti, in urmatoarea te trezesti inapoi in propria-ti copilarie. — Tara Duveanu O carte minunat scrisa si intens traita. — Andra Nicula Cartea asta m-a invatat ceva esential: ce fel de mama as vrea sa fiu. Si ce e o mama buna daca nu cea care lasa in urma ei oameni care iubesc? — Cristina Stavri Nu te gasesc pe nicaieri este o carte despre iubire, iertare si durere. Dar este si despre feminitate si feminism, ceea ce o transforma intr-o lectura esentiala in contextul actual. — Ionut Tecuceanu Am citit cartea pe nerasuflate si am fost atenta la fiecare cuvant, ca sa-l interiorizez, asa cum am simtit ca si Laura a impartasit amintirile cu noi. — Roxana Tanasachi O carte despre recuperari esentiale, o arheologie a copilariei si adolescentei, o carte despre feminitate si iubire, despre ce pierdem si ce nu traim, despre durere si lucrurile care nu au niciun sens. — Mugur Patrascu E un tip de scriitura care te inglobeaza, nu poti ramane un cititor spectator, ai intrat in frenezia textului si nu te mai lasa sa respiri! — Irina Tudor Laura Ionescu scrie absolut superb, fara cuvinte inutile si cu foarte mult suflet. O lectura obligatorie. — Laura Ghitoi O carte pe care o citesti dintr-o rasuflare, dar pe care o respiri mult timp dupa. Contine o comoara de necuprins, pe care Laura Ionescu a reusit s-o cuprinda si s-o imparta cu noi. Asa se simt cei 17 ani de Doamna Ciocolata si tot ce i-a lasat Laurei, iar prin ea, lumii: o ciocolata infinita din care gusta si copiii care au crescut fara. Amaruie, ca asa e ciocolata pura. — Camelia Grad Nu te gasesc pe nicaieri este o declaratie de dragoste imperfecta, este iertare si impacare cu sinele, este ras cu ochii umezi si plans cu tot corpul. O relatie mama-fiica atat de puternica si de speciala, dar atat de universala, incat am revazut-o pentru o secunda pe mama stand in usa, spunandu-mi ca mi-a adus „un pui de fas”. Este o carte curajoasa, care va ajunge la mama si pe care mama o va iubi, la fel ca mine. — Andreea Calarasu E o carte cu care te vei identifica si cu care vei rade. Uneori iti va intra ceva in ochi. E precum viata pe care o traim: mereu imprevizibila, dar pe care avem doar optiunea sa o traim si poate sa ne bucuram mai mult de ea, ca exista, indiferent cum. Si este o carte te va face sa vorbesti mai mult cu mama ta. Chiar si despre nimic. — Dragos Smeu Cartea de debut a Laurei Ionescu merita critica excelenta pe care o primeste inca din primele zile de la publicare. M-a surprins, mi-a placut, mi-a umplut ochii de lacrimi, m-am regasit; nu am pus jos volumul vreme de cinci ore si m-am incordat sa nu citesc ultimele pagini tot atunci, pentru a potenta experienta. — Catinca Ciornei Cartea Laurei nu este o lectura. Este o experienta, este o necesitate. Este cu siguranta favorita mea de anul acesta si o sa ramana cu mine multa vreme. — Rucsandra Tudoran