O foarte succinta introducere in poezia romana contemporana | Ion Popescu-Bradiceni

Poet din stirpea celor care se manifesta cu infinita gratie intr-un infinit de limbaj, critic si teroretician literar fabulos, care urmareste, vaneaza, defineste, cu o energie care ar merita, poate – stiu eu? –, o cauza mai buna, o fantasma numita transmodernism, Ion Popescu Bradiceni, unul dintre bunii mei prieteni gorjeni, alaturi de Lazar Popescu, este, mai presus de orice, creator de mitologie literara. Cine nu a pasit in celebra Moara de grane si de cuvinte din Bradiceniul natal; cine nu s-a rugat in bisericuta cat o nuca, nu a zabovit macar o clipa intr-o bancuta din sala de clasa unde a invatat buchile insusi Brancusi, nu a citit macar un poem in curtea pensiunii Brancusi (se putea numi altfel?!) din Pestisani si nu a dezbatut soarta literelor romane in zilele noastre la Biblioteca Christian Tell din Targu-Jiu, cu prilejul Serilor de literatura de la Bradiceni, are tot atatea pricini de a regreta pierderea sansei de a pregusta fructul miezos al unui mit. Unul care nu ar fi intreg daca nu as evoca, acum si aci, vizita la casa parinteasca a fantastului meu prieten.Trecem pe langa suspomenita Moara de cuvinte, intram in curtea inierbata, apoi patrundem in casa vopsita in traditionalul albastru mneriu. Sunt doua camarute joase, bucatarie, camara si tinda. Mobilier taranesc. Pe mese cate o farfurioara cu fructe. La una din mese scrie Ion al meu. Si are spor, nu gluma, de vreme ce scoate cate trei-patru carti pe an, spre disperarea unora dintre amici. Dar mie unuia imi place casa, asa modesta, curatica si mirosind a vechime data cu busuioc si levantica. Ion simte asta si, generos, imi propune sa vin aici oricand si sa scriu ori numai „sa stai si sa cugeti”, zice zambind parsiv.Va invit sa patrundeti si sa zaboviti, cu folos, va asigur, in noua casa de cuvinte, cel putin la fel de provocatoare, daca nu si mai abitir decat dcele de dinainte, a lui Ion Popescu-Bradiceni. (Mircea Petean)