O istorie a ateismului

,,In acest volum veti intalni, expunandu-si argumentele antiteiste sau antiteologice si antiecleziastice, ganditori care au contribuit, in mai mare sau mai mica masura, la faurirea societatii europene moderne seculare. Termenul ateism, folosit in titlu, in cuvintele autorului, „poate fi definit in sens larg ca negatia, din perspectiva rationala, a credintei in supranatural, iar in sens restrans ca negatia ideii de religie, adica de institutionalizare a credintei”. Ateismul inglobeaza astfel diferite pozitii exprimate in diferite perioade de liber-cugetatori si deisti, pozitii al caror continut poate intra cu usurinta in bagajul argumentativ al unei pozitii rationale atee.'' - Alexandru Anghel Ateismul este un mod de gandire eminamente critic in raport cu modul dogmatic propriu spiritului religios (care inseamna admiterea ca adevaruri incontestabile a unor idei, id est dogme, impuse de autoritatea ecleziastica), opunand ratiunea (inteleasa ca necredinta) credintei oarbe, irationale. In functie de miza urmarita, critica ideilor religioase este dezvoltata din perspective diferite, care uneori se imbina: o perspectiva epistemologica (demonstrarea caracterului irational al credintei si a invaliditatii adevarurilor religioase), una etica (demonstrarea imoralitatii dogmelor religioase si a incompatibilitatii lor cu binele civic) si una politica (demonstrarea caracterului opresiv al institutiei clericale si a rolului ei major in intarirea asupririi sociale). Majoritatea timpului, critica religiei inseamna critica doctrinei religioase oficiale (de regula crestine), care este combatuta din multiple puncte de vedere, autorii (de la romanul Celsus la contemporanul american Sam Harris) reliefand inconsistenta izvoarelor istorice, contradictiile dintre relatarile acreditate oficial, neverosimilitatea faptelor, irationalul dogmelor, imoralitatea anumitor acte prezentate ca modele si, mai ales, efectele funeste ale fanatismului si ale intolerantei religioase.