Romanul, realul si alte eseuri | Philippe Forest

Recenta carte a lui Philippe Forest (nascut in 1962), Le Roman, le reel, et autres essais, aparuta in 2007 la Editura Cecile Defaut, la Nantes, si pe care Editura Tact o prezinta tradusa publicului romanesc, strange laolalta mai multe conferinte si articole, dintre care cele mai vechi dateaza din 1998: Roman, realul; „Aceea” sau sensul realului; Romanul si viata: realismul, insusi; A relua si a reveni; Ego-literatura, autofictiune, heterografie; Autofictiunea si dublul sau; Viata este un roman: geneze ale Eului; Zece propuneri pentru a termina cu autofictiunea; O lectie de anatomie romanesca; Mic elogiu al patosului; Romanul intre iremediabil si impardonabil; A raspunde realului, a raspunde de real; Pentru o poetica a marturiei; Etica romanului; Zapezile de maine. Departe de a fi un mozaic de fragmente disparate, lucrarea lui Philippe Forest este dimpotriva destul de unitara. O idee forte determina o mare unitate in diversitate:”romanul raspunde chemarii realului, dar raspunde in aceeasi masura de real intr-un efort etic permanent si polimorf”. Aceasta idee asuma diverse forme de-a lungul cartii.Analiza raporturilor dintre realism si transcrierea „experientei traite”, critica ideii metaforice a vietii ca roman, reflectia asupra naratiunii asumate de un „Eu” si asupra verosimilitatii sale, aprofundarea conceptelor de forma si continut in discutarea chestiunii „angajamentului” literar pe urmele lui Jean-Paul Sartre etc. Dar carui „real” ii raspunde oare romanul in diferitele epoci ale evolutiei sale istorice? Realului banal, accesibil simturilor, care este – conform cu parerea tuturor realistilor, incepand cu Balzac – obiectul prin excelenta al unui discurs asa-zis realist, sau al scriiturii neo-naturaliste, foarte raspandita in romanele din a doua jumatate a secolului XX? Nu, in cazul acesta avem de-a face doar cu „realitatea”, care prezinta unele puncte de contact cu „realul” fara sa-l includa insa. „Realul” caruia ii raspunde romanul adevarat nu poate fi gasit decat in orizontul unui „imposibil”, asa cum e definit acesta de Jacques Lacan pe urmele lui Georges Bataille.In jurul „imposibilului” se grupeaza – pe tot parcursul cartii lui Philippe Forest – constelatii tematicosemantice care il circumscriu cu precizie suficienta: iremediabilul, negativul, impardonabilul, ireprezentabilul, abisul, vagul, infinitul, vertijul, neantul, lipsa, pierderea, moartea, doliul, sexul… Din confruntarea sa permanenta cu aceste limite ale experientei umane isi extrage romanul adevarat aparenta sa de viata traita, precum si valoarea sa de adevar (sursa, aceasta, a valorii etice a scriiturii romanesti).Cat despre romancieri, autorii pe care ii are in vedere Forest pentru a-si argumenta tezele sunt extrem de diferiti intre ei si am putea chiar sa-i consideram incompatibili, daca n-ar exista preocuparea lor constanta pentru reprezentarea „realului”: Joyce si Celine, Breton si Artaud, Faulkner si Louis Aragon, Robbe-Grillet si Hemingway, Kundera si Jacques Henric, Philip Roth si Kenzaburo Oe, sau Kierkegaard, Rimbaud, Bataille (considerati romancieri). Ancorarea programatica in modernitatea secolelor XX si XXI nu-l impiedica pe Philippe Forest sa faca scurte incursiuni fascinante in opera unor mari romancieri care se situeaza la originile, apropiate sau indepartate, ale acestei modernitati: Flaubert, Stendhal, Rabelais si chiar Le Roman de Renart. Scopul enormului survol cultural intreprins de Forest se dovedeste dublu: pe...