Sa stagnezi sau sa evoluezi

Mi se pune întrebarea: „Ce ziceţi, e bine cum iert?” Sunt nevoită să răspund: „Nu e bine. V-aţi iertat mama şi tatăl ca să vă însănătoşiţi dumneavoastră. Când o să-i iertaţi pentru ca lor să le fie bine, atunci va fi cum trebuie. Şi atunci o să vă faceţi şi dumneavoastră bine.” Aşa este în viaţă, i se dă celui care dă, cel care ia rămâne cu mâna goală. Aţi apărut pe această lume ca să ispăşiţi răul părinţilor. Iertându-vă părinţii, scăpaţi de propriile neajunsuri, le faceţi lor un bine şi veţi primi şi dumneavoastră însutit. La fel trebuie iertate şi stresurile, mai bine zis, să le cereţi iertare că le ţineţi captive şi atunci ele se vor descătuşa. Dacă unui gând rău îi veţi spune drum bun, el o va lua pe drumul cel bun. Dar dacă vă veţi obliga să-i cereţi iertare, strângând din dinţi, nu veţi avea niciun rezultat. Buna dumneavoastră intenţie nu este suficientă. Trebuie înţeles că noi venim pe această lume ca să învăţăm. A învăţa înseamnă a conştientiza obstacolul şi a-l elibera. Omul care năzuieşte să aibă o viaţă uşoară, în realitate nu ştie ce vrea. Aşa-numita viaţă uşoară este un drum fără oprelişti. O viaţă plină de bucurii, o viaţă fără nicio piedică o au doar idioţii. Doriţi o asemenea viaţă? Cu cât omul doreşte mai mult o viaţă uşoară, cu atât atrage mai mult ceea ce doreşte, până când raţiunea se degradează, ajungând la nivelul unui idiot. Priviţi femeile în vârstă care suferă de tulburări de memorie, de ateroscleroza creierului şi, în cele din urmă, de aşa-numitul marasm senil – ele au primit ce şi-au dorit. Viaţa le hărăzise multe obstacole, ca să înveţe să simtă bucurie de pe urma faptelor şi realizărilor lor, iar ele oftează după drumul de aur al vieţii lor, până când corpul le va oferi acel ceva după care au tânjit. Acum nu mai au necazuri pentru că nu mai au memorie, pe care noi o numim raţiune. La bărbaţi acest lucru se întâmplă mai rar. Cine aşteaptă ziua de mâine fără să ţină cont de greutăţile ei, ci mai ales pentru greutăţile ei, acela îşi va păstra mintea limpede până la adânci bătrâneţi. Nu trebuie să ne ferim de greutăţi, nici pe noi, nici pe alţii. Rostul lor este să ne pună la încercare şi să ne facă mai înţelepţi. Cine vrea să fie bun pentru alţii, face totul pentru ei şi nu-i lasă şi pe ei să facă eforturi, le face rău, fiindcă îi privează de experienţa vieţii. Nimeni nu-i va spune mulţumesc. Sau, de exemplu, dacă un copil vrea să-şi dezvolte inteligenţa, grija excesivă a mamei lui sau a tatălui îl enervează, fiindcă el nu vrea să ajungă un idiot. Părinţii trebuie să-l înţeleagă şi să nu-l considere un ingrat. Evident că există şi oameni leneşi, cărora le place confortul, care cu mare plăcere îi lasă pe alţii să îi servească şi care nu se îngrijorează deloc de faptul că îşi încetinesc dezvoltarea raţiunii. Cei care, sub masca bunătăţii, contribuie la o astfel de îndobitocire, vor fi pedepsiţi de viaţă, căci viaţa este locul în care se sporeşte înţelepciunea. Ea nu te întreabă dacă ştii ce este bine şi ce este rău, ea te învaţă. Există şi oameni hiperactivi care sunt gata să facă orice pentru a merge înainte în viaţă. Mă uit la ei, îi ascult şi mă minunez de modul în care se ocupă ei de iertare. Iertarea trebuie să fie sfântă, aşa cum este şi viaţa, nu poţi s-o înveţi la repezeală. Iertarea făcută în fugă seamănă cu o promisiune politicoasă pe care o uiţi imediat, o faci doar ca să arăţi ce caracter frumos ai. Iertarea făcută cu superioritate arţăgoasă, cât o fi ea de sfântă, se duce în patru vânturi. Dumnezeu vede că, de fapt, omul nu vrea să se schimbe. La ce bun linişte sufletească, dacă el, omul, simte nevoia să fie materialist, să intre în cursa cu obstacole! El vrea să îşi arate puterea, vrea să strălucească, să primească onoruri şi în acelaşi timp vorbeşte atât de bine, cu atâta evlavie despre iubire şi despre iertare, încât îl priveşti cu admiraţie, ca în clipa următoare să înceapă să-l înjure pe cel care nu l-a înţeles sau nu a avut chef să-i înţeleagă ordinul. Fie că este vorba despre un copil sau un subaltern – ei nu pot să acţioneze corect, deoarece în caz contrar, ahtiatul după putere nu ar mai putea să urle la ei. Poţi să stăpâneşti în mai multe feluri, şi în ce te priveşte pe tine însuţi şi pe alţii.