Tableta si castelul interzis | Cristina Centea

„O presimtire rea li se strecurase deodata in suflet: - Ceva e in neregula cu castelul ala, murmura Alexandra. Nu stiu daca e bine sa mergem acolo!- Si ce vrei? Sa ne intoarcem in pestera? Copiii privira inca o data intrarea. Neagra, sinistra. Inauntru erau paianjenii uriasi, cu ochii sangerii. Si scheletele piratilor. Clar, nu se puteau intoarce. []Nu le ramanea decat un singur lucru de facut: sa mearga inainte, pe urmele lui Sebi, oricat de mult ii ingrijorau sfaturile animalelor din padure, care le spusesera sa se indeparteze de acel loc. - Ia uite, acolo o fi Castelul? Mijira ochii, masurand mai atenti silueta pe care o vazusera in fata lor, departe, la orizont. Printre copaci se zareau cateva turnulete albe, avand fiecare deasupra cate un acoperis rotund, albastru.- Da, ala trebuie sa fie, striga Matei, victorios. N-arata rau deloc! Intr-adevar, imaginea Castelului parea draguta si prietenoasa in lumina aurie a apusului. Albul stralucitor si albastrul viu formau un contrast placut ochiului. Nu arata ca un loc interzis, care sa-ti inspire teama. - Poate de alt castel se temeau toti, murmura fetita, cu o voce plina de speranta.”