Vertebre romanesti | I. Catalui, A. Cristodulu, V. Mitric-Ciupe

Unei plagi precum comunismul, nici daca am discuta un secol fara intrerupere nu i-am epuiza esenta. Cauza nu sta atit in amploarea lui, pina intr-atit de indubitabila ca nici o alta catastrofa ideologica nu-i poate face concurenta, cit in radacina lui metafizica. E poate cea mai adinca intelegere a comunismului aceea de a intui ca in spatele lozincilor egalitariste cu care a devastat jumatate de planeta, se ascunde un rau de origine neomeneasca. Raul acesta e o vointa malefica pina intr-atit de subtila incit incercarea de a o pune in seama omului e sortita esecului. Nici un om, oricit de istet ar fi, nu ar putea scorni o momeala atit de apetisanta ca pleasca egalitarismului scutit de exploatari si instrainari. Ce spun poate suna a fantasmagorie spaimoasa ivita dintr-o minte atinsa de fobie mistica, dar dupa ani de-a lungul carora am urmarit flagelul marxist, am ajuns la o concluzie dureroasa: dereglarea mintii celor care sunt infestati de microbul marxist e atit de profunda, ca sursa lui depaseste putinta omeneasca de a-l combate. Daca credeti ca bat cimpii, amintiti-va de gestul lui Jean Claude Juncker de a inaugura in 2018, la Trier, statuia lui Marx. Un asemenea gest nu poate fi calificat in termeni de gindire normala, e cum ai vrea sa descrii miasma unei latrine cu ajutorul notelor din gama muzicala. Cind in Uniunea Europeana un ipochimen ca Juncker e manevrat ca o marioneta careia i se dicteaza nu doar ce sa spuna, dar mai ales tonul cordial cu care trebuie sa tamaieze amintirea unui ideolog criminal, intr-o asemenea Uniune, plaga comunista nu apartine trecutului, ci se prelinge spre noi dinspre viitor. E un alt fel de a spune ca exista ceva iremediabil demonic in miezul conceptiei comuniste: a nega sufletul din om, a-l infiera pe Dumnezeu drept o gaselnita de care popii fac uz spre a le picura credulilor otrava religiei – negarile acestea nu pot mocni decit in spiritul unei fiinte inumane. Tocmai de aceea indraznesc a rosti imposibilul: dovada ca Diavolul exista sta in perpetuarea tiparului de gindire comunist. Oamenii, oricit de trogloditi, indobitociti sau idioti ar fi, nu ar putea sa atinga pragul unei conceptii atit de "elevate“ despre om. E nevoie de interventia unui factor inuman pentru ca elixirul egalitatii universale sa fie ingurgitat fara reactii adverse. Cei dintii care au ajuns la gindul originii diabolice a comunismului au fost detinutii politic: ei au simtit ca razboiul in care nimerisera nu era de sorginte politica, ci de factura curat spirituala. Lupta lor nu privea ierarhia sociala sau regimul administrativ din tara, ci inaltimea sufletelor lor. Ceea ce se urmarea nu era instaurarea efemera a unei dictaturi, ci sleirea principiului interior al entuziasmului din om: credinta in suflet si in existenta unui empireu unde el ajunge dupa moarte. De la Platon incoace, adevarul acesta elementar e sursa demnitatii din noi, si orice doctrina ateista a cautat sa-l surpe facind uz de felurite mijloace. Iar daca astazi suntem martorii unei recrudescente a marxismului, este pentru ca ideea...