Camuflaj | Neil Leach

Cititorului roman ii este deja cunoscut Neil Leach, prin volumul „Anestetica” (Paideia, 1999). „Anestetica” a fost unul dintre conceptele cheie ale arhitecturii anilor 1990. Efectul de anestezic al esteticii, care ne face orbi la adevaratele probleme, functionale si sociale, ale arhitecturii – iata pe scurt ceea ce exprima acolo ideea „anesteticii”. Cititorul care este familiarizat cu aceasta carte si care asteapta aici o continuare trebuie insa avertizat de la bun inceput: mesajul volumului de fata este intru catva diferit. Acolo, caracterul prea estetic al arhitecturii contemporane era vazut ca un fel de anestezic, ca un drog care ne face dependenti de consumul de imagini seducatoare. Aici, se recunoaste insa in plus rolul paradoxal al esteticii de a determina cumva chiar si adancimea arhitecturii. De fapt, mai corect spus, argumentatiile principale din „Anestetica” raman valabile, doar ca interpretarea lor devine mai nuantata: reprezentarea estetica este acum reconsiderata. Acolo faptul era total criticabil, aici devine chiar o resursa a proiectarii. „Camuflaj” este mai degraba o continuare a volumului „Uitati-l pe Heidegger” (Paideia, 2006). Cititorul a putut citi acolo cateva eseuri premergatoare volumului de fata. „Camuflaj” este si el, intr-adevar, un volum dedicat depasirii unei paradigme dominante in gandirea arhitectilor pana nu demult – cea a arhitecturii intelese in sensul „locuirii” lui Heidegger.